puisìa:
- 'Stu Filosofu arditu e curaggiusu,
Pr' 'un si passari chista musca a nasu,
Vosi calari propriu 'dda ghiusu
Pri ristrani di tuttu pirsuasu;
Tuttu vosi vidiri curiusu
Ccu l'occhi proprii, ed accirtau lu casu:
Ma fu da tanti cosi' 'mbarazzatu,
Ch'ha tantu tempu, e ancora 'un è turnatu.
("Lu focu di Muncibeddu", Tempio)
curiusu
ms.: curiusu
fs.: curiusa
pl.: curiusi
Traina (1868)
Curiusu.
- add. Che ha od arreca curiosità: curioso.
- Faceto, piacevole, compagnevole: curioso.
- Soverchiamente vago di checchessia: curioso.
- Strano, ridicolo; p. e. ma tu si curiusu, sai? comu pozzu fari...: ma tu sei curioso, sai? come posso fare...
- Di cosa che paja strana, o da non consentirla, p. e. chista è cosa curiusa: questa l'è curiosa!.
- Per singolare, strano; o un poco intrattabile.
- Prov. lu 'nfernu è fattu pri li curiusi, per motteggiare gl'indiscreti curiosi.
- mi sentu curiusu, non mi sento bene in salute: mi sento curioso (Fanf. Voc. d. u. Tosc.). Sup. curiusissimu: curiosissimo.
La vuci di Traina veni dû
Wikisource Talianu
e veni pubblicata sutta la licenza
CC BY-SA 4.0.